Lalexpo

SmartChat dublu nominalizat la Lalexpo 2019

Ce alt mod mai bun de a începe anul 2019 dacă nu cu o veste extraordinară ca aceasta de a fi dublu nominalizați la unul dintre cele mai mari summit-uri din lumea adultului?

Pentru cei care nu știu încă la ce ne referim când spunem summit-uri din lumea adultului, vom clarifica puțin situația. Pe scurt și la obiect, Lalalexpo este un fel de Oscar doar că pentru lumea videochatului. Performanțele mari din acest domeniu, încasările însemnate au adus cu sine și astfel de premii și concursuri cu scop motivator pentru majoritatea modelelor.

Lalexpo 2019 este unul dintre cele mai mari summit-uri în domeniu din lumea Latino Americană, deci, fără lipsă de modestie, putem spune că avem cu ce să ne mândrim.

            Premiile pentru care am fost nominalizați sunt:

Best European Cam StudioSmartChat-Best-European

După cum v-ați dat probabil seama și din denumirea premiului, suntem mai mult decât încântați să primim o astfel de nominalizare.

Ce-i drept, este un premiu pe care ni-l dorim de mult timp și pentru care am avut mult de muncă. Însă, când vedem astfel de rezultate, suntem de două ori mai mândri de munca depusă până acum și considerăm că a meritat tot efortul.

 

 

Most Professional Studio

SmartChat-Most-Profesional    Cel de-al doilea premiu la care suntem nominalizați este cel pentru cel mai profesional studio de videochat, lucru pe care ne-am străduit să-l demonstrăm încă de la începutul carierei noastre de acum 7 ani.

 

 

Care este secretul și cum de am ajuns aici?

Am muncit. Nimic nu se obține prea ușor, e imposibil să deschizi un studio și peste noapte să devii celebru. E nevoie de ani de experiență, de cursuri de formare prin diverse țări, de implicare, de dorința de a deveni mai bun și de a te depăși.

Am fost mereu sinceri cu modelele noastre și am ținut cărțile pe față. Nu avem nimic de ascuns, expunem toate părțile videochatului:  și părțile bune și cele mai puțin bune și le punem în balanță. Atunci când balanța se înclină în favoarea noastră înseamnă că ne-am făcut treaba bine și că suntem pe drumul cel bun.

Am investit în noi, am participat la foarte multe cursuri de formare, ca dovadă că avem și primii traineri certificați Jasmin. Ne-am pregătit modelele cum știm noi mai bine și am avut încredere că vor reuși.

Nu ne place să facem promisiuni care să sune poate prea bine, nu ne place să ne mințim fetele spunându-le că pot avea venituri incredibil de mari, pe scurt, nu ne place să ademenim modele având la bază argumente false.

Poți avea venituri mari în acest domeniu cu siguranță, însă asta depinde foarte mult și de tine. De cât de serioasă ești, cât de mult muncești și cât de mult îți dorești să te depășești!

Dacă vrei oricând să încerci ceva nou, te aștept la un interviu!

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email