Atunci când te decizi că vrei să renunți la toate joburile proaste pe care piața muncii din România ți le oferă, pentru a deveni model de videochat trebuie să știi încă de la bun început faptul că este foarte important să alegi să colaborezi cu un studio mare. Chiar dacă ți se pare că ești la început de drum și că ar trebui să începi de jos, colaborând cu un studio mai micuț astfel încât să nu te copleșească lipsa experienței, această decizie ar putea fi foarte greșită.
Noi cei de la SmartChat, de exemplu, suntem mereu deschiși la colaborările cu modele aflate la început de drum și, chiar dacă suntem un studio mare și cu prestanță, nu înseamnă că avem pretenții exagerate.
Ei bine, videochatul reprezintă una dintre industriile care a crescut enorm în ultimii ani. Iar această creștere poate fi observată ușor datorită numărului tot mai mare de studiouri de videochat care au apărut precum ciupercile după ploaie.
Iar ofertele înșelătoare nu sunt deloc puține. Cele mai multe țepe au fost date de studiourile mici de videochat, așa că acesta este cu siguranță cel mai bun motiv pentru a te feri cât mai mult de colaborările cu studiourile mici de videochat. Pentru a merge la sigur, poți veni la SmartChat iar experiența nu va fi deloc dezamăgitoare, ci dimpotrivă!
Profitul studioului sau performanța modelului? Ce îți dorești?
Un motiv foarte bun pentru care ar trebui să eviți studiourile mici de videochat este și faptul că, de cele mai multe ori, acestea se concentrează strict către profit. Prin urmare, vor căuta să facă bani pe seama ta, iar tu nu te vei bucura de condiții excelente și nici de o atmosferă prea bună.
În schimb, situația este cu totul alta la un studio mare așa cum este și SmartChat. Noi ne propunem să ajungem la cel mai înalt nivel, iar de aceea modelele noastre beneficiază numai de cele mai bune condiții. Se simt apreciate și nu exploatate, iar asta le ajută să aibă mereu o stare generală de bine dar și câștiguri pe măsură.
La SmartChat totul e premium. Investim frecvent în confortul modelelor astfel încât să se simtă apreciate.
Nu ignorăm nevoile modelelor cu care colaborăm iar de aceea modelele apreciază colaborarea cu noi.
Legal sau nu?
De asemenea, riscurile sunt sporite în cazul colaborărilor cu studiourile mici de videochat și din cauza faptului că puține dintre ele lucrează într-un cadru 100% legal. Cele mai multe pun, așa cum am zis și mai sus, profitul pe primul loc, așa că evită să plătească taxe și totodată nu colaborează cu modelele pe baza unui contract legal.
Șansele de a lua țeapă cresc considerabil în acest caz. De aceea ar trebui, încă o dată, să iei în considerare colaborarea cu un studio de videochat mare, serios și care pune accent pe profesionalism și legalitate. Nu îți va dezamăgi așteptările!
Iar SmartChat este fără dar sau poate cea mai bună alegere pe care o poți face!