Dragobete – sarbatoarea tineretii si a iubirii

Traditional sarbatorita in preajma zilei de 1 martie, a fost schimbata in luna februarie, probabil pentru a coincide cu inceputul anului agricol. Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra in rezonanta cu ea.

Dragobetele este divinitatea mitologica similara lui Eros sau Cupidon; Dragobete este considerat fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret. Departe de caracterul bland al Sfantului Valentin, era mai degraba navalnic si considerat de daci zeul care oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor care se „logodesc” in aceasta zi.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui facandu-se pentreceri de unde porneau de multe ori viitoare casnicii.

 

 

Pâna în februarie 2016, Dragobete nu avea un simbol asociat. Pe 15 februarie 2016, simbolul Dragobetelui a fost ales în urma a peste 20.000 de voturi, printr-o campanie de promovare a valorilor românesti, organizata de Petrom. Simbolul ales a fost Uniunea.

Campania a supus la vot 9 simboluri, care au fost create prin sintetizarea celor mai regasite obiceiuri din traditia sarbatorii de Dragobete.

Simbolul ales, Uniunea, trimite catre ritualul pasarilor care, în acea zi, îsi cautau si gaseau perechea pe viata. Ele erau primele care, odata cu dezmortirea naturii si aparitia unui nou anotimp de primavara, dadeau tonul întregului ritual de trezire la viata, prin iubire.

Traditiile asociate acestei zile sunt multe si diverse in fiecare zona a tarii.
Credinta populara romaneasca spune ca cei care iau parte in aceasta sarbatoare vor fi feriti de boli tot anul; asadar de dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil porneau cantand in grupuri catre padure sau lunci, in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase folosite pentru descantece de dracoste. Daca vremea nu era favorabila se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.
La ora pranzului fetele obisnuiau sa fuga catre sat in timp ce baietii le fugareau in incercarea lor de a le prinde si de a le saruta. Daca baiatul era pe placul fetei, aceasta se lasa prinsa si sarutata. Sarutul, in acesta caz, era echivalentul logodnei si al infiriparii iubirii intre cei doi. Seara logodna se anunta in cadrul comunitatii satului si a membrilor celor doua familii.
O superstitie din popor spune ca persoanele care nu sarbatoreau Dragobetele erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.

In ceea ce priveste Galatiul, optzeci de cupluri care au ajuns anul acesta la o jumatate de secol de casnicie vor fi sarbatorite la Gradina Botanica. Primarul municipiului Galati, Marius Stan, le va oferi familiilor ajunse la nunta de aur flori, diplome si cate un cec de 500 de lei. Evenimentul se va desfasura in sala de festivitati a Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii, iar cuplurile vor avea parte si de un recital sustinut de Teodor Munteanu.
Dupa un pranz, primarul Galatiului va oficia casatorii simbolice pentru indragostiti. Evenimentul se va desfasura in incinta Teatrului Dramatic. Cei care doresc sa isi uneasca destinele sau sa isi reinnoiasca juramintele de iubere o pot face incepand cu ora 14:00. Timp de o ora primarul Marius Stan va oficia casatoriile simbolice si le va inmana certificate de casatorie valabile doar de Dragobete.